Bridgestone lansează un nou brand

Bridgestone EMEA, filiala deţinută de producătorul de anvelope şi produse din cauciuc Bridgestone Corporation, a lansat brandul Bandag dedicat cercetării, dezvoltării şi producerii anvelopelor reşapate premium.

Numită 'Built for Better', platforma va crea o uniune a brandului Bandag la nivel global şi va poziţiona reşaparea ca o soluţie de business inovatoare şi sustenabilă pentru proprietarii de autoturisme.

'Continuăm să investim în Bandag pentru a creşte şi mai mult performanţele, de la materiale de ultimă generaţie până la design inovator, profitând de cea mai nouă tehnologie Bridgestone şi de soluţiile de personalizare pentru flote auto. Este vorba de calitate, performanţă şi garanţia oferită de noi. Reşapările noastre oferă flotelor auto posibilitatea să folosească la maximum performanţele anvelopelor şi să reducă costurile de transport. Credem că reşaparea este cea mai inteligentă alegere', a declarat Riccardo Cichi, Chief Sales Officer, Bridgestone EMEA.

Potrivit acestuia, pe lângă performanţa şi costurile mai mici, reşapările Bandag oferă beneficii semnificative pentru mediu. Pentru realizarea unei reşapări Bandag este nevoie de doar 26 de litri de ulei, în comparaţie cu 83 de litri utilizaţi pentru producerea unei anvelope noi. În cei 60 de ani de activitate, Bandag a păstrat pe linia de utilizare aproximativ 300 de milioane de anvelope, economisind 15 miliarde de litri de ulei.

'În Europa, Bandag numără o reţea puternică de peste 100 de francize, un profesionist Bandag fiind aproape de orice proprietar de flotă auto. Am investit masiv în tehnologiile de producţie, dar şi în sistemul de gestionare a producţiei (BASys) pentru a asigura vizibilitate permanentă, cu reduceri garantate în Costul Total de Proprietate (TCO)', a arătat Riccardo Cichi.

Bridgestone EMEA, cu sediul central în Bruxelles, Belgia, este o filială deţinută de Bridgestone Corporation, cu sediul în Tokyo, unul dintre cei mai mari producători de anvelope şi produse din cauciuc din lume. Bridgestone EMEA operează în peste 60 de ţări şi are peste 18.200 de angajaţi. La nivelul întregii regiuni, compania deţine 14 fabrici, un centru de Cercetare&Dezvoltare şi un centru de testare.

Informaţii în completare