TIR Magazin- revista transporturilor
Islanda îşi revine discret după colapsul economic din 2008 datorită unui avantaj pe care îl are în faţa ţărilor zonei euro: moneda proprieProblemele cu care se confruntă acum Grecia nu sunt noi, ele au fost rezolvate cu succes de alte naţiuni, cel mai bun exemplu fiind Islanda, însă statul elen nu poate aplica metodele islandeze atât timp cât este în interiorul zonei euro, scrie Wall Street Journal.
La trei ani după colapsul Islandei, fabrica de procesare a peştelui, deţinută de islandezul Dadi Palsson, din arhipelagul Vestmannaeyjar, simte efectele revenirii economice surprinzătoare. Palsson a venit la muncă la 4 dimineaţa, pentru că vin 12 tone de cod, pe care muncitorii îl curăţă şi-l împachetează pentru export. Mulţi dintre angajaţi sunt imigranţi polonezi. În 2008, Islanda a fost prima victimă a crizei financiare care face acum ravagii în zona euro şi ameninţă să devină un dezastru economic. Multe voci spun că Grecia se îndreaptă spre o ieşire cataclismică din zona euro, iar Spania se luptă cu un sistem bancar în pragul colapsului. În schimb, politicienii europeni se ceartă între ei legat de soluţiile pentru criză. Acum însă Islanda a revenit discret pe creştere. Şomajul s-a mai redus, iar emigraţia s-a mai calmat. "Fiecare casă e plină pentru că putem oferi foarte multe locuri de muncă", spune Palsson, în vârstă de 37 de ani, printre rânduri întregi de lucrători şi echipamente care procesează peştele. Islanda are un avantaj semnificativ faţă de ţările din zona euro, şi anume, propria monedă, care poate fi devalorizată. Astfel, ea a reuşit să transforme deficitul comercial în surplus şi să îşi înlesnească revenirea economică. Având în vedere că are propria monedă, bancă naţională, politică monetară, propriul proces de luare a deciziilor şi propriile reguli, Islanda a avut opţiuni de politică la care ţările din zona euro pot doar să viseze. Succesul acestei ţări nordice oferă o lecţie cât se poate de clară asupra elementelor la care renunţă naţiunile când aderă la uniunea monetară. În plus, exemplul Islandei poate fi luat ca o imagine a ceea ce ar putea să facă ţările dacă părăsesc zona euro. Colapsul Islanda a avut o cădere brutală în 2008. Sistemul bancar s-a prăbuşit, iar şomajul a explodat. Guvernul a fost dat jos de populaţia furioasă, care a ieşit să protesteze în stradă. Tinerii plecau din ţară. La fel ca în zona euro, Fondul Monetar Internaţional a intervenit cu un pachet de ajutor financiar. Moneda islandeză şi-a pierdut jumătate din valoare, ceea ce a ajutat exporturile, precum peştele procesat de Palsson, şi a mai redus din importurile scumpe, cum ar fi autoturismele. Slăbirea coroanei islandeze i-a lovit pe cei care aveau împrumuturi ipotecare în valută, dar judecătorii şi politicienii islandezi au organizat un sistem de ajutorare a celor cu astfel de împrumuturi. Bunurile importate au determinat creşterea inflaţiei, iar preţurile la raft au crescut cu 26% din 2008 şi până în prezent. Acel pachet de finanţare externă a devenit o povară pentru sistemul financiar. Însă spre deosebire de Irlanda, Islanda a lăsat băncile să dea faliment şi i-a lăsat pe creditorii externi să acopere pierderile, protejându-i astfel pe contribuabili. Revenirea Ulterior, Islanda a impus un control strict al capitalurilor - exact opusul doctrinei UE de deschidere a graniţelor financiare - ceea ce a înlăturat pericolul unor retrageri masive de capital şi credit precum se văd acum în Grecia, Irlanda şi Portugalia, şi care ameninţă să lovească şi Spania şi Italia. În loc să se arunce în măsuri de austeritate, precum cele care fac ravagii acum în Grecia, Islanda a amânat austeritatea. Mai mult, autorităţile au majorat iniţial ajutorul social pentru cei mai săraci dintre cetăţeni, care au continuat să cheltuiască şi au mai redus din şocul suferit de economie. "Strategia generală a funcţionat foarte, foarte bine pentru Islanda, însă nu e vorba de un singur element, ci de felul în care au lucrat elementele împreună", spune Julie Kozack, care a fost şeful delegaţiei FMI în Islanda până de curând. Nu trebuie uitat însă că Islanda are o populaţie de 320.000 de oameni şi ce s-a implementat aici poate să nu funcţioneze la scară mai mare. Părăsirea zonei euro ar fi traumatizantă pentru Grecia, chiar dacă ţara ar avea posibilitatea devalorizării monedei. Economia Islandei este mult mai bine axată pe comerţ, în timp ce exporturile elene, în valoare de 52 miliarde euro în 2011, au reprezentat doar 24% din Produsul Intern Brut (PIB). Islandezii au căldură şi electricitate din surse geotermale, pe când grecii îşi importă energia şi ar plăti mult mai mult după devalorizare. La începutul lunii mai, Islanda a vândut obligaţiuni pe 10 ani, cu o dobândă de 5,875%, atrăgând din piaţă suma totală de 1 miliard de dolari. Dobânda la care s-a împrumutat Islanda nu ar fi disponibilă Greciei, Irlandei sau Portugaliei, presupunând că acestea ar avea acces la pieţele financiare. În martie, Islanda a început să dea înapoi banii FMI, mai devreme decât era stabilit. Economie mai săracă, dar mai sănătoasă Situaţia Islandei nu este nici pe departe perfectă. Ţara este mult mai săracă decât era înainte de spargerea bulei creditelor. Oamenii sunt în continuare foarte supăraţi pe clasa politică, pe care o consideră responsabilă de excesele financiare care au dus la criză, dar perspectivele sunt mult mai fericite decât cele ale ţărilor din zona euro care au început să aibă probleme în 2009. O mare parte din criza datoriilor din zona euro provine din dezechilibrele economice. Grecia şi Portugalia au consumat ani la rând mai mult decât produceau, iar diferenţa o acopereau cu împrumuturi externe. Dezastrul a venit când străinii nu au mai vrut să dea împrumuturi. Spania se confruntă cu o situaţie similară. "Dezechilibrele de la noi au fost mai grave decât cele din Spania şi Grecia. Am reuşit să le redresăm, relativ repede, după câţiva ani foarte dureroşi", spune Gylfi Magnusson, profesor universitar şi fost ministru islandez al economiei şi afacerilor în perioada 2009-2010. E mai greu să corectezi dezechilibrele în interiorul zonei euro. Acolo, politica este una de devalorizare internă, un eufemism pentru sărăcirea populaţiilor. În teorie, scăderile salariale ar ajuta industriile exportatoare să devină mai competitive. În practică, e greu să scazi salariile fără să loveşti economia locală. În Irlanda, ţara unde măsurile de revenire economică au avut cel mai mare succes, politica de scădere a salariilor a reuşit într-adevăr să sporească exporturile, dar şomajul a crescut, iar consumul local s-a redus. În Islanda, moneda devalorizată îi forţează pe localnici să cumpere mai puţin din străinătate şi mai mult de la producătorii locali. "Vedem în Grecia şi Europa de Sud cât de dureros este să faci ajustări prin salarii. E mult mai puţin dureros să faci ajustări prin monedă", spune Tryggvi Thor Herbertsson, membru al partidului conservator din opoziţia islandeză. Heimaey, insula pescarilor Acest lucru e evident în Vestmannaeyjar, un avanpost atât de izolat încât orice urmă de activitate este surprinzătoare. Cea mai mare insulă din Vestmannaeyjar, Heimaey, este şi singura ocupată. Populaţia a plecat după o erupţie vulcanică în 1973, şi un sfert din oameni nu s-au mai întors. În anii 2000, când moneda islandeză era puternică, iar bancherii o duceau bine în capitala Reykjavik, viaţa era grea pentru pescarii de pe insulă. Acum, situaţia s-a inversat. Vapoare pleacă din port de două ori pe săptămână, îndreptându-se către ocean, pline de peşte proaspăt. Se duc cu peşte şi se întorc cu euro şi dolari. Înainte de colapsul monedei, fabricile de peşte plăteau muncitorii cu echivalentul a 20 de euro pe oră. Acum îi plătesc cu echivalentul a 10 euro pe oră. "Âsta e motorul profitului nostru", spune Sigurgeir Kristgeirsson, şeful uneia din cele două mari companii de peşte din Vestmannaeyjar. Pe de altă parte, pescarii, care sunt plătiţi în procente din vânzări, pot să câştige chiar şi 60.000 euro pe an. Un căpitan de flotă a câştigat 243.000 euro anul trecut. Revenirea Islandei, însă, nu este completă, iar progresul văzut de pescării nu atinge şi celelalte segmente. Multe familii sunt împovărate în continuare de ipoteci, în ciuda măsurilor de stergere a acestor datorii. Specialiştii sunt de părere că Islanda trebuie să renunţe acum la controlul strict al capitalului, pentru a permite investitorilor să intre în joc.
Scrieti comentariu (0 Comments)
Peugeot-Citroen vrea sa vanda filiala de logistica Gefco. Cel putin sase companii si-au aratat interesulCel putin sase companii s-au aratat interesate sa cumpere compania de logistica Gefco detinuta de PSA Peugeot – Citroen, printre pretendenti aflandu-se si caile ferate franceze, scrie Bloomberg. Gefco are 10.300 de angajati si a realizat afaceri de 3,7 miliarde euro anul trecut. Gefco este prezenta in Romania din 2005 si a avut o cifra de afaceri de 43,3 milioane euro in 2011.
Bloomberg scrie ca PSA asteapta oferte neangajante pentru Gefco pana la 25 mai, fiind dispusa sa cedeze pana la 90% din capitalul companiei de logistica industriala.
Printre companiile interesate sa numara Geodis, parte a cailor ferate franceze (SNCF), dar si mai multe fonduri de investitii precum Axa Private Equity, Apollo Global Management LLC, PAI Partners, CVC Capital Partners Ltd si Clayton Dubilier & Rice LLC. Peugeot anuntase in februarie ca vrea sa vanda active de valoare, inclusiv o parte de cel putin 500 milioane euro din Gefco pe fondul unior greutati financiare pe care PSA le resimte tot mai puternic pe o piata europeana aflata in scadere. PSA spune ca Gefco are o valoare de piata foarte buna, mai ales ca anul trecut unitatea de logistica a facut profit de 223 milioane euro, in crestere cu 13% fata de 2011. Gefco este prezenta in Romania din 2005 si a avut o cifra de afaceri de 43,3 milioane euro in 2011, crestere de 30% fata de 2010. Compania transporta pe teritoriul nostru masini ale Dacia, Peugeot, Citroen si Ford, dar si produse ale unor companii precum producatorul de electrocasnice Electrolux dar si al retalierului de imbracaminte Kiabi. Scutirea TVA pentru micile intreprinderi - plafonul a fost marit la 65.000 de euroPlafonul de scutire TVA pentru micile intreprinderi va fi majorat la 65.000 euro de la 35.000 euro, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal.
"Urmare solicitarii tarii noastre adresate Comisiei Europene, la propunerea acesteia, Consiliul Uniunii Europene a autorizat Romania sa majoreze plafonul de scutire pentru mici intreprinderi de la 35.000 la 65.000 de euro, la cursul de schimb al BNR valabil la data aderarii Romaniei la UE prin Decizia nr. 2012/181/UE, respectiv de la 119.000 lei la 220.000 lei", se precizeaza in nota de fundamentare. Masura vizeaza reducerea numarului persoanelor inregistrate in scopuri de TVA in vederea imbunatatirii administrarii fiscale a acestor persoane si combaterii mai eficiente a evaziunii fiscale. "Masura are ca efect simplificarea obligatiilor in materie de TVA ale persoanelor impozabile care realizeaza o cifra de afaceri anuala inferioara plafonului de 220.000 lei, avand in vedere ca acestea nu mai au obligatia depunerii de deconturi de TVA", potrivit documentului. Stai în Bucureşti? Nici nu o să îţi imaginezi ce istorie ciudată au numele cartierelor bucureştene!Stai în Bucureşti? Nici nu o să îţi imaginezi ce istorie ciudată au numele cartierelor bucureştene! Vitanul era păşune pentru vaci, iar Balta Albă - cimitir pentru ciumaţi
Denumirile cartierelor bucureştene au o adevărată istorie pe care în zilele noastre doar istoricii o mai cunosc. Stai în Bucureşti? Nici nu o să îţi imaginezi ce istorie ciudată au numele cartierelor bucureştene! Vitanul era păşune pentru vaci, iar Balta Albă - cimitir pentru ciumaţi Fiecare colţişor are o povestioară frumoasă, iar numele cartierului provine din timpuri îndelungate, de la te miri ce lucruri. Dacă te-ai întrebat vreodată de unde provine numele de Dristor, Balta Albă, Vitan sau Militari, acum ai răspunsul.
Cartierul Vitan - Această zonă a Bucureştiului a fost în trecut ocolul oraşului, o păşune imensă unde se hrăneau vitele orăşenilor. Cartierul Dristor - denumirea vine de la breasla piuarilor care locuiau în această zonă. Aceşti meşteri se numeau "darstari", "darsta" fiind piua de piatră folosită la fabricarea postavului şi a dimei. Cartierul Crângaşi - aici isoticii spun că exista o prelungire din Codrul Vlăsiei, un crâng unde locuiau crângaşii. Cartierul Balta Albă - Povestea spune că în zonă se afla o groapă cu var, acolo unde se topeau cadavrele ciumaţilor. Aici se forma o baltă albă de fiecare dată când ploua torenţial. Cartierul Militari - A fost botezat aşa pentru că multă vreme aici era o zonă de instrucţie militară, "Pirotehnia Armatei" Scutirea TVA pentru micile intreprinderi - plafonul a fost marit la 65.000 de euroPlafonul de scutire TVA pentru micile intreprinderi va fi majorat la 65.000 euro de la 35.000 euro, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal.
"Urmare solicitarii tarii noastre adresate Comisiei Europene, la propunerea acesteia, Consiliul Uniunii Europene a autorizat Romania sa majoreze plafonul de scutire pentru mici intreprinderi de la 35.000 la 65.000 de euro, la cursul de schimb al BNR valabil la data aderarii Romaniei la UE prin Decizia nr. 2012/181/UE, respectiv de la 119.000 lei la 220.000 lei", se precizeaza in nota de fundamentare. Masura vizeaza reducerea numarului persoanelor inregistrate in scopuri de TVA in vederea imbunatatirii administrarii fiscale a acestor persoane si combaterii mai eficiente a evaziunii fiscale. "Masura are ca efect simplificarea obligatiilor in materie de TVA ale persoanelor impozabile care realizeaza o cifra de afaceri anuala inferioara plafonului de 220.000 lei, avand in vedere ca acestea nu mai au obligatia depunerii de deconturi de TVA", potrivit documentului. Dacia Dokker in presa germana: Spatiu din belsug cu bani putini
Spatiu din belsug si motorizari cu un consum mic, toate la bani putini. Asa descriu jurnalisti nemti noul model anuntat de compania de automobile Dacia. "Spatiu din belsug la bani putini", titreaza nemtii de la cotidianul tabloid Das Bild in editia electronica de marti."Odata cu lansarea celui mai nou model, Dacia Dokker, van-ul compact bazat pe Renault Kangoo, Dacia isi prezinta cea de-a cincea serie de automobile noi. Dacia Dokker va fi disponibila in doua versiuni.Unul dintre modele va avea cinci locuri, una sau doua usi culisante si interior flexibil, special conceput pentru a atrage principalul sau public tinta - familiile. Cea de-a doua versiune, Dacia Dokker Van, va fi disponibila tot cu doua usi culisante, insa promite mai mult spatiu decat majoritatea vehiculelor de acest gen", mai scriu cei de la Das Bild.Jurnalistii germani mai spun ca desi nu se cunosc prea multe lucruri despre gama de motorizari Dacia, se stie doar ca vor consuma putin. Cat despre preturi, nemtii cred ca Dacia isi va mentine politica de pana acum si apreciaza ca Dokker va costa, cel mai probabil, in jur de 10.000 de euro, in contextul in care un Renault Kangoo costa cel putin 15.190 de euro.![]() ![]() Tradeville: Impozitul de 16% pe tranzactii diminueaza numarul investitorilor si reduce rulajele bursierePropunerea de modificare a prevederilor Codului Fiscal cu privire la modalitatea de impozitare a tranzactiilor cu titluri de valoare omoara piata de capital prin diminuarea numarului de investitori si reducerea rulajelor bursiere, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com de compania Tradeville.
Tradeville se declara impotriva platii anticipate a impozitului asupra castigului din tranzactii pe piata de capital. Propunerea Ministerului Finantelor Publice este mai daunatoare pietei decat decat varianta actuala de impozitare, se arata in comunicatul citat. Reprezentantii companiei mai sustin ca, in prezent, se interpreteaza in mod eronat ca cea mai mare problema a investitorilor o constituie declaratiile trimestriale, insa retinerea anticipata a 16% din castigul pe tranzactie va avea consecinte dezastruoase. Tradeville a realizat o simulare a efectelor noii propuneri asupra clientilor sai, pornind de la datele inregistrate in 2011 asupra carora a fost aplicata o cota de impozitare de 16% pe fiecare tranzactie castigatoare. In urma unei analize a tranzactiilor derulate prin Tradeville, se poate constata ca se poate ajunge pana la situatii tragice in care valoarea impozitului pe care l-ar plati anticipat depaseste valoarea portofoliului, ceea ce inseamna ca exista riscul ca unii investitori ar putea ramane fara bani de investit. Cu titlu de exemplu, un investitor care a realizat anul trecut tranzactii in castig de 67.398 lei, dar tot anul trecut a inregistrat pierderi de 62.245 lei, conform noii propuneri de impozitare ar plati statului 10.784 lei anticipat, in conditiile in care in sistemul actual are de platit numai 824 lei. In concordanta cu opiniile clientilor sai, Tradeville sustine calcularea si plata impozitului dupa incheierea anului, cand se poate determina castigul net al fiecarui investitor. Tradeville este pentru eliminarea barierelor birocratice la administrarea impozitului asupra castigurilor realizate pe piata de capital si este in favoarea identificarii celei mai simple variante pentru investitori. Piata de capital este un domeniu dinamic, in care nu exista predictibilitate si certitudine a unor castiguri. Un investitor ar putea castiga in urma unei tranzactii, insa pe urmatoarele ar putea inregistra pierderi, iar la finalul anului, investitorul in cauza sa nu aiba o baza reala de impozitare. Tradeville considera ca activitatea de tranzactionare bursiera nu poate fi asimilata altor categorii ale caror venituri sunt predictibile si, prin urmare, este incorect utilizata plata anticipata a veniturilor. Meteo: Ploile pun stapanire pe majoritatea regiunilorInstabilitatea vremii se mentine accentuata, miercuri, cand ploile accesorizate de tunete si fulgere pun stapanire pe majoritatea regiunilor.
Precipitatiile cele mai insemnate cantitativ vor fi in zonele de deal si de munte si in Moldova. Temperaturile maxime sunt si ele in scadere, iar termometrele nu indica mai mult de 27 de grade, in Maramures. Si in Bucuresti, vremea se raceste. Ziua de miercuri debuteaza cu ploaie si vant agitat, iar fenomenele persista pe parcursul intregii zile. Termometrele abia vor indica 23 de grade Celsius. Tabloul meteo nu se schimba nici joi. Se vor inregistra ploi in special in regiunile extracarpatice si la munte, unde aversele, descarcarile electrice si intensificarile de vant se vor manifesta pe arii extinse. Maximele prognozate de meteorologi vor fi cuprinse intre 20 de grade la Giurgiu, Buzau si Constanta si 27 de grade in vest, la Timisoara. In Bucuresti, valorile termice mai scad putin, iar termometrele nu vor indica mai mult de 21 de grade. Norii nu se risipesc, iar umbrela ramane un accesoriu obligatoriu pentru locuitorii Capitalei. Mile Misevski:"Piaţa de transport internaţional din acest moment este în favoarea companiilor mici şi mijlocii şi ele sunt mult mai active!" Cum a fost anul 2011 pentru Schmitz Cargobull România?Foarte bun. A fost foarte bun, în primul rând, pentru că am reuşit să ieşim din partea cea mai dificilă a crizei economice. Criza nu a trecut încă, dar noi am trecut de ce a fost mai greu şi acum suntem mult mai puternici, pentru că nu am fost afectaţi prea tare. Acest lucru ne arată într-un mod diferit că suntem pe calea cea bună! 2011 a fost bun pentru că noi am reuşit să livrăm pe piaţa românească mai mult decât am planificat. Anul trecut a fost bun şi pentru că, pe întregul lui parcurs, am reuşit să îndeplinim foarte multe solicitări ale clienţilor noştri, în ceea ce priveşte condiţiile de finanţare şi after- sales, adică service şi piese de schimb. Pe parcursul celor 12 luni, am reuşit să livrăm atât către companii de transport mici şi mijlocii cât şi către companii mari. Aceasta înseamnă că am fost foarte flexibili pe piaţă. Chiar am reuşit să [citeste mai mult in sectiunea Members] Ultima actualizare (Marţi, 22 Mai 2012 08:12) Descoperire de senzatie: Cel mai mare tezaur din Israel, vechi de 3.000 de aniProbabil cel mai mare tezaur descoperit in istorie in Israel a fost gasit la Tel Megiddo si contine bijuterii din aur si argint. El provine din regiunea Canaanului si dateaza din anul 1.100 i.Hr.
Sapaturile efectuate de catre arheologi la Tel Megiddo, in nordul Israelului, au scos la iveala o imensa comoara din vechea regiune Canaan, informeaza Sott.
Comoara a fost ascunsa in interiorul unui vas de lut, care a fost descoperit in vara anului 2010. Vasul a fost trimis pentru examinare la laborator, unde a fost gasita comoara, spre surprinderea tuturor. Aceasta dateaza de acum 3.100 de ani. Tezaurul cuprinde o colectie de bijuterii din aur si argint, margele, un inel si o pereche de cercei de aur unicat, care au fost realizati probabil in Egipt. "Am gasit aproximativ 10 vase intregi in fiecare an, singurul lucru neobisnuit a fost acela ca ultimul a fost gasit intr-un blid si acoperit de un altul. Vasul a fost pus acum mai bine de 3.000 de ani si ingropat in coltul unei curti", a declarat arheologul Eran Arie. Tezaurul reprezinta una dintre cele mai mari si mai interesante comori gasite vreodata in Israel. El apartinea probabil unei familii regale si a fost datat in anul 1.100 i.Hr., cu aproape 150 de ani inainte de cucerirea Canaanului de catre israeliti. Un alt amanunt fascinant este acela ca tezaurul a fost gasit intr-un sit arheologic unic. Tel Megiddo a fost un important oras din Canaan, pana la inceputul secolului al X-lea i.Hr. si un centru esential pentru Regatul de Nord al Israelului. Mircea Lucescu nu vrea sa auda de nationala RomanieiMircea Lucescu spune ca nu exista nici macar o posibilitate sa revina la nationala Romaniei.
Tehnicianul lui Sahtior Donetk sustine ca la carma tricolorilor trebuie un tehnician mai tanar, care sa cunoasca campionatul intern. "In nici un caz nu voi mai antrena nationala Romaniei. E alta generatie, trebuie antrenori tineri. Ei cunosc mai bine jucatorii din campionatul intern", a spus Lucescu la Europa FM. Lucescu a dezvaluit ca, in deceniul trecut, a filtrat cu nationala Romaniei: "A fost un moment in care as fi vrut. Revenisem in tara, dar am vazut ca nu se poate si am renuntat la idee. Am fost solicitat in 2008, inainte sa cistig Cupa UEFA cu Sahtior. Nu puteam, eram si sub contract cu Sahtior. Chiar venise Ionut Lupescu cu o oferta oficiala, dar nu puteam veni atunci". Mircea Lucescu (66 de ani) a pregatit nationala Romaniei in perioada 1981-1986. Avioanele militare americane zboara cu piese chinezesti contrafacuteUn numar important de componente electronice contrafacute chinezesti sunt utilizate in echipamentul militar american, releva un raport al unui comitet senatorial din SUA.
In urma unei investigatii ce a durat un an, Comitetul senatorial pentru Servicii Armate a descoperit 1.800 de cazuri in care componente contrafacute erau instalate in aparatele de zbor americane, informeaza BBC/A>. Peste 70% din aproximativ un milion de componente contrafacute provin din China, releva raportul, care avertizeaza ca situatia este urmare atat a slabiciunilor din lantul de aprovizionare a armatei americane, cat si neputintei Chinei de a reduce semnificativ piata produselor contrafacute. Printre tarile furnizoare de piese contrafacute se mai numara si Marea Britanie si Canada. Mai mult, daca o astfel de piesa contrafacuta ar cauza probleme, atunci ar prezenta riscuri de securitate si siguranta nationala si ar conduce la costuri mai mari pentru Pentagon. In raport se arata ca militarii americani se bazeaza pe o varietate de "componente electronice mici, incredibil de sofisticate", gasite in sistemele de vedere pe timpul noptii, radio si dispozitivele GPS. Daca o singura componenta nu ar functiona cum trebuie, soldatul se afla in pericol. Aparatele de zbor in care au fost gasite componentele contrafacute sunt elicopterele SH-60B utilizate de Marina, avioanele cargo C-130J si C-27J si avionul P-8A Poseidon al Marinei. Raportul comitetului senatorial critica Beijingul pentru ca nu a acordat vize oficialilor care au dorit sa investigheze sursele de provenienta ale pieselor si pentru ca nu a reusit sa blocheze activitatea celor care produc piese contrafacute. "Piesele electronice contrafacute se vand deschis in pietele publice din China. In loc sa recunoasca problema si sa actioneze agresiv pentru a inchide activitatea de contrafacere, Guvernul chinez a incercat sa evite ancheta", subliniaza raportul. Nici SUA nu au scapat de critica - programele Departamentului Apararii care ar trebui sa depisteze piesele contrafacute, cum ar fi Government-Industry Data Exchange Program (GIDEP), sunt considerate ineficiente. Cu toate acestea, o lege promulgata de Barack Obama la 31 decembrie 2011, National Defense Authorization Act, care are ca scop stoparea intrarii in tara a pieselor contrafacute, este laudata de acelasi raport. Basescu: Scutul antiracheta a fost activatPresedintele Traian Basescu a declarat, luni, la summitul NATO de la Chicago, ca sudul Romaniei e protejat de scutul antiracheta, in urma deciziei luate chiar la acest eveniment. "A fost declarata capacitatea interimara antiracheta a Aliantei si va pot spune ca promotorii acestui obiectiv au fost: SUA, Spania, Polonia si Romania ca state care vor avea sistemele antiracheta functionale in urmatoarele etape. Sistemul din Romania va fi functional in 2015. Asta inseamna ca NATO nu si-a atins inca obiectivul de a avea protejate toate statele membre din Europa. Partea de sud-est a Europei este protejata incepand de astazi. Cand programul va fi implementat in totalitate, toate statele NATO vor fi protejate in fata unor eventuale atacuri. El a adaugat ca, din 2015, tot teritoriul Romaniei va fi protejat impotriva unor eventuale tiruri antiracheta. Basescu a explicat ca acoperirea scutului antiracheta operationalizat in aceasta faza este variabila, pentru ca este asigurata de doua nave dispuse in zona de sud-est a Europei, iar cand una dintre acestea e miscata din dispozitiv acoperirea va fi numai pentru sudul Romaniei. "Deci ceea ce va face siteul de la Deveselu face acum activ cand o nava, cand doua amplasate in niste zone din care pot indeparta pentru sud-estul Europei, dar pentru Romania nu tot timpul, doar cand sunt doua. Cand e una, e doar sudul Romaniei acoperit", a spus Basescu. Ce inseamna, de fapt, anuntul presedintelui Anuntul presedintelui Traian Basescu nu inseamna ca Romania dobandeste o protectie echivalenta celei a scutului american antiracheta ale carui interceptoare vor fi plasate la Deveselu, judetul Olt, intrucat cele doua sunt diferite. Astfel, scutul de la Deveselu poate sa intercepteze si rachete balistice cu raza medie de actiune, in timp ce scutul "de pe nave" e parte a conceptului "theatre missile defense", destinat in principal rachetelor cu raza scurta de actiune. Accident la Raliu: Pilotii au fost salvati de spectatori (video)Pilotii de raliu Patrick Osowiecki si Maciej Wrona au fost salvati de la inec de spectatori, dupa ce masina lor a ajuns cu rotile in sus intr-un lac.
Incidentul s-a petrecut in timpul raliului polonez Mazoweicki 2012. Masina in care se aflau pilotul Osowiecki si navigatorul Wrona a plonjat intr-un lac cu rotile in sus, iar cei doi membrii ai echipajului au ramas blocati in interior. Din fericire, mai multi spectatori care asistau la intrecere au sarit imediat in apa si, dupa ce au impins masina pe o parte, au reusit sa-i scoata pe cei doi piloti. Operatiunea n-a fost una usoara, fiind nevoie de nu mai putin de sapte oameni pentru a rasturna bolidul care aproape ca se umpluse cu apa si le punea vietile celor doi sportivi in pericol. Urmariti, mai jos, operatiunea de salvare a pilotilor: Dim lights Embed Embed this video on your site BVB: Actiunile tranzactionate pe sistemul alternativ au inregistrat rulaje recordActiunile internationale tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti pe sistemul alternativ au inregistrat luni rulaje mai mari decat schimburile cu titluri listate pe sectiunea Rasdaq.
Tranzactiile de pe sistemul alternativ de tranzactionare s-au ridicat la 286.198,81 lei (64.447,48 euro), in timp ce pe segmentul Rasdaq s-au inregistrat schimburi de 252.239,52 lei (56.800,47 euro), se arata intr-un comunicat Tradeville. Inregistrarea unui rulaj mai mare cu actiuni internationale decat cu titluri romanesti listate pe Rasdaq denota faptul ca acestea castiga increderea investitorilor romani, care cauta oportunitati de diversificare si in alte instrumente decat cele cu care sunt obisnuiti. "Suntem convinsi ca daca titlurile americane ar fi fost tranzactionate mai mult de doua ore, investitorii ar fi mult mai activi si pe acest segment de piata al BVB. Acest rulaj ne incurajeaza sa continuam efortul nostru de convingere a factorilor de decizie pentru prelungirea programului de tranzactionare a actiunilor americane pana la ora 23.00", se mai arata in comunicatul citat. Pe sistemul alternativ de tranzactionare al BVB sunt disponibile investitorilor romani titlurile a 10 companii americane aduse de catre Tradeville: Microsoft, Google, McDonald's, JPMorgan Chase & Co., Merck & Co., Apple, Intel, Coca-Cola, Visa si Bank of America. De asemenea, investitorii mai pot tranzactiona si alte 9 companii europene care au ca market maker Tradeville: Adidas, Deutsche Telekom, E.On, Christian Dior, Danone, Heineken, L'Oreal, Bayer si SAP. Tradeville, lider de piata in online trading, a fost prima companie din Romania care a dezvoltat o platforma de tranzactionare online, ceea ce a consacrat-o ca fiind singurul intermediar care, in ultimii zece ani, si-a mentinut pozitia de lider in clasamentul Sibex si locul in top zece al intermediarilor de retail de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Inchisoare de la 15 la 25 de ani pentru soferii in stare de ebrietateSenatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativa care prevede pedepsirea cu inchisoare de la 15 la 25 de ani a celor care conduc in stare de ebrietate sau sub efectul stupefiantelor si produc un accident rutier soldat cu victime.
Pedeapsa este asemanatoare cu cea pentru savarsirea infractiunii de omor cu premeditare, transmite Romania TV. Initiatorul, deputatul independent Tudor Ciuhodaru, propune pedepsirea cu inchisoare de la 15 la 25 de ani a persoanelor cu alcoolemie in sange de peste 0,80 g/l sau a celor aflate sub influenta stupefiantelor. Deputatul cere aceeasi pedeapsa pentru cei care nu au permis de conducere, circula pe drumurile publice si produc accidente grave. Ciuhodaru arata, in expunerea de motive, ca "aceasta masura este necesara intrucat conducerea sub influenta bauturilor alcoolice este de natura sa puna in pericol viata si integritatea fizica a altor persoane, atat in calitate de participanti la trafic, cat si pietoni". In opinia lui Ciuhodaru, "a te urca la volan in stare de ebrietate, aflat sub efectul substantelor stupediante sau fara permis, urmat de producerea unui eveniment rutier soldat cu victime, echivaleaza cu savarsirea infractiunii de omor cu premeditare". Proiectul, adoptat in forma initiatorului, va fi transmis pentru dezbatere la Camera Deputatilor, care este Camera decizionala. Meteo: Atentionare cod galben de ploi si grindina - vezi undePloile insotite de tunete si fulgere si vantul intens revin, marti, in peisajul meteo, indeosebi in sudul si vestul tarii. Fenomenele apar si in restul regiunilor intracarpatice, insa in aceste zone apar si cateva raze de soare, macar in prima jumatate a zilei.
Totusi, anunta meteorologii, maximele sunt inca ridicate. Vor fi 27-28 de grade la Oradea, Baia Mare, Targu Mures si Sibiu si 24 la Brasov. Banatul, Oltenia, vestul Munteniei si Carpatii Meridionali sunt, de marti, de la ora 15:00, pana miercuri la ora 03:00, sub atentionare cod galben de ploi si grindina. In Bucuresti, ziua debuteaza cu soare, dar se incheie cu ploi, fulgere si rafale de vant. Mercurul va urca totusi in termometre pana la 25-26 de grade Celsius. Si miercuri ploua in majoriatea regiunilor. Precipitatiile cele mai insemnate cantitativ vor fi in zonele de deal si de munte si in Moldova. Temperaturile maxime sunt si ele in scadere, iar termometrele nu indica mai mult de 27 de grade, in Maramures. Si in Capitala se inregistreaza o racire usoara, iar vremea va fi in general instabila. Norii pun stapanire pe cer, ploile vor fi accesorizate de tunete si fulgere, iar maximele abia ating 23 de grade. Bucuresti: Restrictii de trafic in Drumul TabereiCirculatia rutiera este restrictionata incepand de luni, la ora 24.00, intre strada Valea Argesului si strada Segarcea din Drumul Taberei. Restrictiile sunt impuse de lucrarile de construire a Magistralei 5 de metrou.
Potrivit Primariei Municipiului Bucuresti, traficul rutier se va desfasura pe cate doua benzi de circulatie pentru fiecare sens, pe zona ramasa libera, in dreptul lucrarilor, informeaza Adevarul. Conducatorii auto sunt rugati sa circule cu maxima atentie in zonele mentionate si sa respecte semnificatia indicatoarelor si a marcajelor rutiere. Conturile TVR, blocate de ANAFAgentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a blocat conturile SRTV pentru obligatii catre stat in valoare de 308 milioane de lei, din care 229 de milioane de lei debite, diferenta fiind reprezentata de penalitati, au declarat surse din ANAF.
Fiscul a pus sechestru si va executa sumele din toate conturile SRTV. De asemenea, au fost puse sub sechestru si unele bunuri apartinand televiziunii publice. Potrivit surselor citate, datoriile se apropiau de prescriptie. Societatea Romana de Televiziune (SRTv) a incheiat anul 2011 cu un deficit de 160,8 milioane de lei, in conditiile in care Televiziunea Publica a avut, anul trecut, venituri totale de circa 583 de milioane de lei, potrivit raportului de activitate al SRTv. Potrivit raportului, TVR a avut anul trecut venituri totale de 583.033.757 de lei si cheltuieli totale de 743.841.666 de lei. Totodata, cifra de afaceri neta a SRTv a fost, anul trecut, de 544.416.845 de lei. Atentat cu Bomba in Yemen - 96 de morti si peste 300 de ranitiCel putin 96 de oameni au murit si peste 300 au fost raniti intr-un atentat sinucigas cu bomba care a avut loc, luni, in capitala Yemenului, Sanaa.
Explozia s-a produs in mijlocul unui grup de soldati care facea repetitii pentru o parada militara, relateaza agentia de presa Ria Novosti, citata de The Voice of Russia. Potrivit unor surse medicale care au vrut sa ramana sub protectia anonimatului, victimele care au supravietuit atentatului cu bomba sunt tratate, in prezent, in sapte spitale din Sanaa. Se pare ca autorul atentatului sinucigas, un barbat imbracat in uniforma militara, a detonat explozibilul in mijlocul unui batalion de soldati care repeta pentru parada militara de marti, cand se implinesc 22 de ani de la unificarea Yemenului de Nord si a Yemenului de Sud. Desi atentatul nu a fost inca revendicat, surse din cadrul politiei locale au declarat, tot sub protectia anonimatului, ca nu exclud ca autorul sa fie membru al gruparii teroriste al-Qaida. Liga I: Vezi clasamentul final al sezonuluiLuni, odata cu disputarea ultimelor partide programate in etapa cu numarul 34, s-a incheiat stagiunea 2011-2012 a Ligii 1.
Titlul a fost cucerit de CFR Cluj, "feroviarii" marcand al cincilea sezon consecutiv in care cel mai important trofeu al fotbalului romanesc merge in provincie. Iata clasamentul final al sezonului: 1.CFR Cluj 71 puncte ----------------------------- 2.FC Vaslui 70 puncte ----------------------------- 3.Steaua Bucuresti 66 puncte 4.Rapid Bucuresti 64 puncte 5.Dinamo Bucuresti 62 puncte ----------------------------- 6.Otelul Galati 52 puncte 7.Universitatea Cluj 47 puncte 8.Pandurii Targu Jiu 47 puncte 9.FC Brasov 45 puncte 10.Concordia Chiajna 45 puncte 11.Ceahlaul Piatra Neamt 42 puncte 12.Astra Ploiesti 41 puncte 13.Gaz Metan Medias 41 puncte 14.Petrolul Ploiesti 39 puncte 15.FCM Targu Mures 35 puncte* ----------------------------- 16.Vointa Sibiu 32 puncte 17.Sportul Studentesc 30 puncte 18.CS Mioveni 12 puncte Champions League: CFR Cluj si FC Vaslui Europa League: Steaua, Rapid si Dinamo Retrogradate: Vointa Sibiu, Sportul Studentesc si CS Mioveni *Clasata pe loc retrogradabil in mod normal, FCM Targu Mures asteapta decizia Comitetului Executv al FRF, care va stabili ce se va intampla cu locul lasat liber de Poli Timisoara, echipa care a promovat matematic, dar care nu va putea evolua in Liga 1 pentru ca nu are licenta. Albania: Un autocar a cazut in prapastie - 11 morti si 22 de ranitiCel putin 11 persoane au murit si peste 22 au fost ranite, luni, dupa ce un autocar a cazut intr-o prapastie in sudul Albaniei.
In autocar se aflau 40 de persoane, studenti si profesori ai unei universitati albaneze, relateaza agentia de presa AFP, citata de cotidianul parizian Liberation. Accidentul, care a avut loc la ora 16.15, 17.15 ora Romaniei, s-a produs in apropiere de localitate Himara, care se afla la 220 de kilometri sud de capitala Albaniei, Tirana, a declarat purtatorul de cuvant al politiei albaneze, Laura Totraku. Oficialul a precizat ca acesta este doar bilantul provizoriu al victimelor, astfel ca numarul mortilor ar putea creste. Facebook pe bursa - actiunile s-au prabusit, in a doua zi de listareActiunile Facebook s-au prabusit, in a doua zi de listare la bursa. Mark Zuckerberg a pierdut, cel putin pe hartie, 2,1 miliarde de dolari.
Potrivit The Wall Street Journal, scaderea actiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10 la suta la scurt timp de la deschiderea sedintei bursiere din SUA, desi piata americana a inceput sedinta in urcare, dupa declinul puternic de saptamana precedenta. Scaderea sub pretul de listare atat de repede este considerata jenanta pentru Facebook, dupa ce compania a atras vineri 16 miliarde de dolari prin oferta publica initiala, cu o capitalizare a companiei la debut de 104 miliarde dolari, transmite ABC. Actiunile Facebook se tranzactionau luni, inainte de deschiderea bursei, la 36,76 dolari, in scadere cu 3,8 la suta fata de inchiderea de vineri - 38,23 dolari. Listarea pe bursa a Facebook i-a imbogatit pe unii, dar i-a dezamagit pe altii Actiunile cotate pe bursa din Statele Unite pot fi tranzactionate si in afara programului obisnuit al bursei, cu o ora si jumatate inainte de deschidere, dar si dupa inchiderea sedintei. Titurile Facebook au intrat vineri dimineata la tranzactionare cu intarziere si au deschis cu 11 la suta peste pretul de 38 de dolari la care s-a derulat oferta publica initiala. Dupa ce au atins un maxim de 45 de dolari, titlurile tranzactionare sub simbolul FB au scazut rapid pana la finalul sedintei si au inchis la 38,23 dolari. Ontanu, premiat de ecologisti pentru cel mai verde sector al CapitaleiSectorul 2 al Capitalei, reprezentat de Neculai Ontanu, a primit o noua distinctie care atesta eforturile administratiei de a oferi locuitorilor o oaza de aer curat, prin spatiile verzi amenajate in ultimii ani. Astfel, Forumul Ecologistilor din Romania i-a oferit primarului Ontanu "Diploma de excelenta pentru cel mai verde sector al Capitalei". Noul premiu se adauga distinctiei acordate recent de catre Ministerul Mediului si Padurilor care a desemnat sectorul 2 drept "Capitala Verde a Romaniei", pentru al doilea an consecutiv. Doar in ultimii patru ani au fost amenajate noua parcuri noi, printre care se numara, alaturi de recent inauguratul parc din cartierul Creanga, parcurile Raul Colentina, Petricani, Florilor, Delfinului, sau Lunca Florilor. Alte 52 de noi parculete construite in toate cartierele sectorului 2, precum si cele 24 de parcuri mari care existau in sector inainte de 2008 si care au fost reabilitate si modernizate in totalitate confera sectorului administrat de Ontanu un aer proaspat, oferind locuitorilor de aici multiple posibilitati de recreere. Totodata, administratia condusa de Ontanu are in derulare un proiect de amenajare complexa a raurilor Colentina, care include realizarea telegondolei peste lacurile Colentina - Herastrau, Floreasca, Tei, Plumbuita, Fundeni, Dobroiesti, Pantelimon. Totodata, in cadrul acestui proiect vor fi realizate mini-ecluze, care vor oferi posibilitatea ca Raul Colentina sa fie navigabil pentru ambarcatiuni mici de agrement. Planul prevede inclusiv introducerea unei linii de vaporase pe Lacurile Tei si Plumbuita, pe un traseu navigabil in lungime de 2-3 km.
Corlatean se duce la Bruxelles sa testeze terenul pentru MCVNoul ministru al Justitiei Titus Corlatean se duce, luni, la Bruxelles, pentru a afla care sunt sansele unui raport pozitiv pe justitie la inceputul acestei veri, sub Mecanismul pentru Cooperare si Verficare (MCV) in justitie, rezultat de care, teoretic si oficial, depinde si aderarea partiala a Romaniei la Schengen in septembrie.
Corlatean se intalneste luni dimineata cu Viviane Reding, vice-presedinte al Comisiei Europene, Comisar european pentru justitie, drepturi fundamentale si cetatenie, cu Catherine Day, secretar General al Comisiei Europene si cu Stefano Manservisi, director general DG Afaceri Interne, relateaza Adevarul. Scopul vizitei: prezentarea prioritatilor Guvernului Romaniei cu relevanta pentru MCV, precum si prezentarea ultimelor progrese inregistrate in domeniul justitiei. Departamentele subordonate Secretarului General cele sunt responsabile cu intocmirea rapoartelor Comisiei Europene pentru Romania si Bulgaria in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, precum si de dialogul cu autoritatile romane pe aceasta tema. Autoritatile de la Bruxelles au aflat si pe 8 martie prioritatile pe justitie ale Guvernului MRU al Romaniei, atunci cand ministrul de externe in cabinetului Ungureanu, Cristian Diaconescu, a fost si el la Catherine Day. A iesit avansand speranta "incetarii MCV" nuantata cu varianta inlocuirii acestui mecanism "cu o alta formula" "Pe actualul sistem, am suficiente argumente sa cred destul de serios ca, intr-adevar, va fi ultimul raport pe actualul MCV", a declarat Diaconescu. El a vorbit insa de un alt "viitor proiect" aflat in acest moment in stadiul de discutii si care ar putea inlocui MCV-ul, dar care sa se refere strict la garantia ca reformele in justitie ale Romaniei au un caracter "ireversibil", dar care sa nu mai poata fi folosit ca "instrument politic in alte domenii". Femeia care s-a iubit cu Pele, Ayrton Senna si pe care Jackson o voia de sotieO vedeta din Brazilia, Xuxa, pe numele real Maria das Gracas Mneghel, cunoscuta pentru relatiile ei cu oameni importanti, a afirmat in cadrul unui interviu recent ca insusi Michael Jackson ar fi vrut sa o ia de nevasta si sa aiba impreuna cativa copii.
Omul de televiziune, actrita si cantareata, care a pozat si in Playboy, sustine ca starul i-a propus sa se casatoreasca, relateaza Brazil Dispatch, citand un interviu acordat de Xuxa pentru Globo duminica. Xuxa admite ca ea este cea care a facut primul pas, propunandu-i starului, cand acesta se afla intr-o vizita in Brazilia, sa filmeze impreuna niste videoclipuri. Apoi s-a aprins si pasiunea Regelui pop pentru ea. Vedeta braziliana a avut relatii atat cu Pele (la 17 ani), cat si cu Ayrton Senna, decedat in 1994, in timpul San Marino Grand Prix. Vedeta de 49 de ani a facut aceste destainuiri vorbind despre viata sa amoroasa. Echipa lui Hagi, la un punct de promovarea in Liga 1Echipa patronata de Gica Hagi, Viitorul Constanta, este la un punct de promovarea in Liga 1.
In etapa cu numarul 28 a diviziei secunde, Viitorul a terminat la egalitate, scor 1-1, in derbiul cu FC Botosani, apropiindu-se si mai mult de prima liga. Cu doua etape de final, echipa lui Hagi este lider in Seria 1 a Ligii 2, cu 55 de puncte. In cursa pentru promovare mai sunt CSMS Iasi, locul secund cu 55 de puncte, si Delta Tulcea, locul 3 cu 53 de puncte. Totusi, Viitorul are un mare avantaj pe acest final de sezon - faptul ca Victoria Branesti, echipa pe care constantenii ar fi trebuit s-o intalneasca in etapa 29, s-a retras din campionat. Astfel, echipa "Regelui" va castiga cu 3-0 la "masa verde" si va mai avea nevoie de o remiza in ultima etapa, pe teren propriu cu Sageata Navodari. Gica Hagi a anuntat ca formatia pe care o patroneaza se va bate la titlul de campioana in trei ani de la promovarea in Liga 1. Clasamentul Seriei 1 din Liga 2: 1. Viitorul Constanta 55 puncte 2. CSMS Iasi 55 puncte _______________________ 3. Delta Tulcea 53 puncte 4. Sageata Navodari 49 puncte 5 FC Botosani 44 puncte Primele doua clasate promoveaza in prima liga. Antonescu, atac la Basescu: Romanii nu pot fi reprezentati in acest mod marlanescPresedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referindu-se la atitudinea presedintelui Traian Basescu la summit-ul NATO de la Chicago, ca romanii nu pot fi reprezentati in acest mod "marlanesc".
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referindu-se la atitudinea presedintelui Traian Basescu la summit-ul NATO de la Chicago, ca romanii nu pot fi reprezentati in acest mod "marlanesc". El a precizat ca niciun alt presedinte, din alta parte, sau din cei pe care Romania i-a avut pana in prezent, nu s-a comportat similar lui Traian Basescu. "Cred ca puteti toti cei care urmariti viata politica, atitudinea, conduita sefilor de stat pe care ii vedem in alte parti, sefilor de stat pe care i-am avut cu bunele si cu relele lor si veti vedea ca asa ceva nu se intampla nicaieri si nu s-a mai intamplat. Ca la noi la nimenea si asta e un lucru absolut jenant care ne compromite", a spus Antonescu. Liderul PDL a apreciat ca, la varsta pe care o are seful statului, nu mai este nimic de facut. "In popor se spune ca, dupa cei sapte ani de-acasa, e greu sa mai repari ceva. Mai repari in timpul scolii. La varsta asta nu cred ca mai poate face nimeni ceva, la varsta asta a domnului presedinte", a spus Antonescu. Vulcanul Fuego din Guatemala a inceput sa erupaToti ochii locuitorilor din centrul Guatemalei sunt atintiti asupra vulcanului Fuego.
Conform Fox News, Fuego a inceput sambata sa se agite, sa arunce lava si nori de cenusa in aer. Institutul National de Seismologie, Vulcanologie si Meteorologie a anuntat ca cenusa a fost ejectata pana la 5.000 de metri inaltime, iar lava a ajuns pana la 1.000 de metri de la gura vulcanului. Autoritatile au luat masuri preventive, crescand nivelul de alerta in zona. Autostrazile apropiate au fost inchise si s-au instalat statii de monitorizare a situatiei. Deocamdata nu se pune problema evacuarii populatiei, insa masura se poate activa in orice moment, in cazul in care activitatea vulcanului se inteteste. Fuego se afla in apropierea orasului turistic Antigua, fiind unul dintre cei mai activi vulcani din America Centrala. Daniela Gheorghe, directoare la Bugetul CE, către politicienii de la Bucureşti: "Lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba! Mă doare sufletul când trec banii europeni pe lângă noi"Gândul prezintă în această săptămână câţiva români puţin cunoscuţi în ţară, dar care ocupă posturi-cheie în cadrul Comisiei Europene. Au plecat din România pentru a creşte profesional în străinătate, iar acum au puterea de a influenţa mersul Uniunii Europene şi de a crea politici care ne afectează pe toţi. Oficial, aceşti funcţionari din vârful Comisiei Europene nu reprezintă ţara. Cu toate acestea, fiecare dintre ei ne-a mărturisit că simte că face un bine României. La fel cum fiecare s-a arătat nostalgic după soarele din ţară.
După Mihail Dumitru, primul dintre "super-funcţionarii" români care au vorbit pentru gândul despre munca lor la Comisie, vine povestea Danielei Gheorghe, primul român care a reuşit să obţină un post de director în cadrul Comisiei Europene. A ajuns la Bruxelles, director în cadrul Directoratului General (echivalentul ministerelor naţionale) Pescuit şi Afaceri Maritime, după 20 de ani de lucru cu fondurile europene. A avut de înfruntat mai bine de 50 de contracandidaţi. De anul trecut, este director la DG Buget, Direcţia Resurse. Sunteţi primul român care a obţinut un post de director în cadrul Comisiei Europene. Spuneţi-ne care a fost drumul care v-a dus la Comisia Europeană. În 2007 a fost concursul. În ianuarie sau la începutul lui februarie (postul de director, n.red.) a fost publicat pe site-ul CE şi, când am citit aplicaţia, cerinţele pentru acel post, am observat că se potriveau perfect pe experienţa mea. Era vorba despre gestionarea fondului european de pescuit, or eu în ultimii mulţi ani m-am ocupat de gestionarea fondurilor comunitare. Era exact domeniul meu. Nu partea cu pescuitul, dar gestionarea fondurilor ca atare nu era o problemă. Cât despre concurs - în februarie am trimis aplicaţia şi angajarea a fost în 16 octombrie 2007. În ce a constat acest concurs? A fost verificarea CV-urilor, după care s-a făcut o listă scurtă şi a urmat interviul cu un panel, condus de directorul general de la DG Pescuit şi Afaceri Maritime. După acest interviu, a mai fost făcut un short-list - am înţeles că, iniţial, au fost 50 şi ceva de aplicaţii. Pe urmă, am fost la un centru de evaluare, aici, în Bruxelles - un centru independent, cu care Comisia are un contract. Aici a fost chiar foarte interesant. Am petrecut o zi întreagă, de la 8 dimineaţa la 6 seara, trecând printr-o grămadă de exerciţii, teste interactive, de computer, toate împingându-te la maxim. Te puneau în situaţii extreme şi aveai un timp de reacţie foarte, foarte scurt. Mie mi-a plăcut. Mulţi se vaită după ce pleacă de acolo, dar mie sincer mi-a plăcut. (începe să râdă, n.red.) Poate se datorează şi antrenamentului din România, unde toate trebuiau făcute ieri şi erai mereu stresat. Deci eram obişnuită. "Nu te duci la Ploieşti şi te întorci la Bucureşti" Şi după toate aceste probe, aţi primit postul în Comisie. Nu, a mai fost un alt interviu la nivel şi mai mare, se numeşte Comitetul Central de Numiri, care este condus de secretarul general adjunct din Comisie şi mai sunt şi alţi directori generali acolo. Sunt, aşa, un panel - tu eşti singurică şi, când intri într-o sală mare cu o masă mare, ovală, ai vreo şapte-opt persoane de partea cealaltă. Aţi avut emoţii? Ai emoţii, când te vezi cu atâtea persoane în faţă. La acel nivel ei au raportul de la centrul de evaluare când te programează pentru interviu. Îţi ştiu deja punctele tari şi punctele slabe. Interviul nu durează mai mult de 25 de minute. Sunt cinci întrebări şi trebuie să fii foarte la obiect, nu să te lălăi - ai cinci minute pentru fiecare întrebare. Vor să îţi verificie şi viziunea, şi eficacitatea, deci nu trebuie să te duci la Ploieşti, să te întorci la Bucureşti - în momentul acela, eşti terminat (râde, n.red.). după acest interviu, se mai face încă un short-list şi se recomandă cel puţin două persoane pentru interviul cu comisarul - şi două persoane am şi fost. Vă amintiţi din ce ţară era celălalt finalist? Din Bulgaria. După toate aceste probe, aţi primit funcţia de director. Da, după interviul cu comisarul, decizia a fost să mă angajeze. După care am avut o perioadă de probă, de nouă luni, pentru că nu eşti imediat numit definitiv pe acest post. E luată în serios această perioadă de probă şi se pare că unii au eşuat. În cazul în care nu ai un raport pozitiv, pa şi la revedere! Salariu: 11.000 de euro Cum v-aţi acomodat cu Bruxelles-ul? Într-un fel, eu am avut un avantaj. Faptul că, din 1992, eu am lucrat cu fonduri europene şi, practic, am crescut o dată cu ele, adică pe măsură ce Comisia dezvolta proceduri, eu le vedeam, le aplicam. Îmi aduc aminte că, în 1992, nu existau manuale, instrucţiuni, astfel că eram tot timpul la telefon, veneam la Bruxelles şi întrebam cum să fac asta şi cealaltă. Tot fiind în contact cu ei, eram obişnuită cu stilul Comisiei, cu toate procedurile. Când am venit, am venit într-un fel ca acasă. Iar faptul că şi cunoşteam multă lume din Comisie m-a făcut să nu mă simt stingheră. Imediat mi-au dat toţi email-uri de felicitare, mi-au cerut să ne întâlnim. Nu am fost singură. Chiar şi comisarul mi-a spus, după trei luni, că s-a mirat cât de repede m-am integrat, de parcă aş fi fost deja de nu ştiu câţi ani aici. Ne-aţi povestit cum aţi ajuns în cadrul Comisiei, întâi la Afaceri Maritime, pe urmă la Buget. Care sunt responsabilităţile dumneavoastră, ce hârtii vă trec prin mână? Mă ocup de direcţia internă de buget, de resursele umane şi financiare ale direcţiei. Am şi două unităţi mari de IT, care ţin tot sistemul contabil al CE, plus alte sisteme locale, care sunt foarte importante şi foarte complexe. De asemenea, mai sunt sistemele cu agenţiile, ne ocupăm şi de partea de dezvoltare şi de producţie a acestor sisteme IT, inclusiv sistemul informatic responsabil de tot bugetul Uniunii Europene sau cel al Parlamentului European. Deci am direcţia de resurse umane şi financiare, pe lângă aceste două mari sisteme de IT, unul de dezvoltare, altul de mentenanţă, şi mai am şi direcţia de comunicare. Comunicare internă şi externă, deci tot ceea ce înseamnă bugetul anual - acum, de exemplu, se negociază Cadrul Financiar Multianual, care este foarte important. Partea de comunicare este chiar intensă şi deloc uşoară - e cel mai greu când trebuie să comunici cifre. În general, postul de director de Resurse înseamnă mâna dreaptă a directorului-general din orice directorat. Care sunt beneficiile pentru asemenea responsabilităţi - financiare, profesionale şi personale? Vă imaginaţi că salariul nu se compară cu salariul din România. Cât câştigaţi? Nu pot să vă spun acum. În mână, iau în jur de 11.000 de euro. "Lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba!" Anul acesta, veţi avea cinci ani de când aţi intrat în Comisie. Descrieţi-ne un moment de mândrie profesională şi altul frustrant. Bănuiesc că sunt de ambele părţi. O să vă dezamăgesc - nu sunt. Frustrările le-am avut în România. Aici, satisfacţia a fost că totul este foarte planificat, ceea ce îmi doream în România. Dacă vreţi, frustrant poate fi faptul că nu mai stăteam pe telefoane să întreb întruna când e gata vreo hârtie. Asta mi-a lipsit, dintr-o dată! Asta mi-a fost surpriza şi satisfacţia: că, în sfârşit, pot să lucrez ordonat, planificat, fără să mă tem că cineva nu îşi face treaba. Totuşi, nu aveţi vreo nostalgie pentru vremurile de la Ministerul de Finanţe? Aţi stat foarte mult timp aici. După anumiţi colegi am o nostalgie. Ce să vă spun, mi-a plăcut ceea ce am făcut în ţară, să răspund de aceste fonduri europene. Şi mă durea sufletul când vedeam că trec pe lângă noi şi nu putem să le cheltuim aşa cum trebuie. Tocmai pentru că lucraţi cu fonduri europene de 20 de ani, iar acum aţi trecut de partea cealaltă a baricadei, aveţi experienţa necesară pentru a vă întreba: ce ar trebui să facem, cum să învăţăm să rezolvăm problema absorbţiei fondurilor europene? Unu: lăsaţi tehnicienii să-şi facă treaba, fără implicaţie politică! Doi: Guvernul trebuie să aloce nişte bani pentru asigurarea unor experţi, care să se ducă să îi ajute pe oameni să îşi pună ideile pe hârtie. Mulţi au luat plasă, când eram eu acolo, cu o grămadă de firme de consultanţă apărute peste noapte, care le luau foarte mulţi bani, iar proiectele erau proaste şi refuzate în momentul în care ajungeau la cei care trebuiau să le evalueze. La sat, de exemplu, primarul acela - cum să ştie el, săracul, să pună pe hârtie un proiect, pentru că totuşi sunt nişte reguli. Ce oameni are în primărie care se pricep la treaba asta? De când eram în ţară am spus că ar trebui un corp de experţi, care să fie împărţiţi pe regiuni şi să ajute. O altă problemă: proiectele de infrastructură, de exemplu, trebuie începute imediat, pentru că aţi văzut cât durează. Aşa au făcut foarte multe state membre, care îşi pregătesc din timp proiectele şi studiile şi dau drumul imediat ce au alocarea. Noi abia după (alocare, n.red.) stăm să ne gândim, să vedem, şi uite că trec lunile, trec anii şi te trezeşti că nu ai absorbit banii. Ştim, desigur, că funcţionarii europeni nu reprezintă ţara din care provin, dar simţiţi că faceţi un bine României? Da, simt că fac bine şi României, indirect. Ce mă doare este că România nu reuşeşte încă să vină mai tare din urmă. Apropo şi de absorbţie, când mă mai întâlnesc cu colegi din diverse DG-uri, mă întreabă: "Daniela, ce se întâmplă? De ce nu sunteţi în stare să absorbiţi bani?" Şi ce le spuneţi? Proastă gestionare, nu pot să le spun decât adevărul. "Găşculiţele" românilor de la Bruxelles Avem câţiva români directori, ca şi dumneavoastră, în cadrul Comisiei Europene şi mult mai mulţi în funcţii situate mai jos pe scara managerială. Există o anumită comunitate a funcţionarilor români de la nivelul UE? Eu, personal, mai dau câte o chemare din când în când. Anul trecut, am încercat pentru prima oară să-i adun inclusiv pe şefii de unitate. De asemenea, s-au mai făcut găşculiţe, pentru că se mai cunoşteau, iar acum se mai văd şi în grupuri mai mici. Prima întâlnire am organizat-o mai ales în scopul de a ne cunoaşte, dar şi de a ne ajuta. Una este, când am nevoie de o informaţie, să ştiu că am un român la direcţia aia şi mă ajută... E bine să avem această reţea. De câte ori veniţi în ţară? Vin destul de des, pentru că băiatul meu a rămas în ţară şi sunt, mai nou, bunicuţă, aşa că am motive să vin şi mai des în ţară. De patru-cinci ori pe an vin în ţară. V-aţi gândit sau vă gândiţi vreodată să vă puneţi expertiza din nou în slujba ţării? Vreţi să vă întoarceţi? Sincer, deocamdată nu. Ponta: România riscă să piardă peste 1 mld. euro definitiv din fondurile europene POSDRU, pentru nereguli în 2010-2011România riscă să piardă definitiv fonduri europene de 100 milioane euro în acest an şi 1,1 miliarde euro anul viitor prin Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU), din cauza unor grave nereguli sesizate la derularea programului în intervalul 2010-2011, afirmă premierul Ponta.
Pierderea fondurilor europene ar rezulta din suspendarea tuturor plăţilor aferente acestui program. El a arătat că a sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă, care gestionează astfel de probleme, şi că Guvernul va încerca să aplice un program de acţiuni prin care să evite pierderea fondurilor europene şi că, dacă acest program nu va putea fi aplicat până la sfârşitul anului, va dispune o măsură "radicală" de restructurare totală a Autorităţii de Management a POSDRU, inclusiv cu riscul reacreditării. Premierul a arătat totodată că persoanele vinovate trebuie să răspundă civil şi penal pentru acest "jaf". Şeful Guvernului a prezentat mai multe date primite "pe căi neoficiale" dintr-un audit al POSDRU, care relevă că din totalul celor două miliarde euro puse la dispoziţie României prin acest program au fost decontate sume reprezentând doar 6% din total, fiind semnate 2.500 de contracte, existând grave probleme de evaluare a proiectelor şi a modului de control. Premierul a mai artat că în sistemul informatic aveau acces 350 persoane neautorizate, iar salariile plătite pentru activităţi are presupuneau doar "patru ore de arhivare: erau cuprinse între 3.500 euro şi 10.000 euro lunar. Un exemplu al neregulilor prezentat de autorităţi a fost acela că salvamarii erau instruiţi prin acest program nu pe litoral, ci în alte zone ale ţării. În urmă cu două săptămâni, Ioan Mang, atunci ministr al Educaţiei, a declarat că este posibil ca în două săptămâni programele POSDRU să fie din nou suspendate, adăugând că, din informaţiile pe care le are, "există grave probleme cu finanţările pe POSDRU". Comisia Europeană a decis, în 21 februarie, întreruperea rambursărilor pentru declaraţiile de cheltuieli din cadrul POSDRU, măsura putând fi menţinută cel mult şase luni. Ulterior, potrivit Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Comisia Europeană a anunţat decizia de reluare a plăţilor pentru POSDRU, hotărâre care se bazează pe progresele înregistrate în implementarea programului, ce au fost reflectate în raportul Autorităţii române de Audit transmis CE în 5 martie. Sfintii Imparati Constantin si Elena - obiceiuri si traditiiIn fiecare an, la 21 mai, crestin-ortodocsii ii sarbatoresc pe Sfintii Imparati Constantin si Elena. Imparatul Constantin i-a ajutat pe crestini sa intre in legalitate, iar imparateasa Elena, mama sa, a gasit crucea pe care a fost rastignit Iisus.
Imparatul Constantin se inchina zeilor romani asa cum faceau toti ai lui, pana cand, inaintea unei batalii, i s-a aratat pe cer, ziua, in amiaza mare, semnul crucii si a vazut, scris cu litere de foc, "Prin acest semn vei invinge". Noaptea, imparatul l-a visat pe Iisus Hristos care-l indemna sa faca un steag cu semnul crucii pe el si asa va deveni invingator. Dupa ce a castigat batalia cu Maxentiu, prin inspiratie divina, imparatul Constantin i-a apreciat altfel pe crestini, al caror semn era crucea sfanta. Devenit stapan al Romei, Constantin a dat un decret de incetare a prigonirii crestinilor. In lucrarile sale, Constantin a fost sustinut de mama sa, imparateasa Elena, pe care o trimite la Ierusalim sa gaseasca sfanta cruce pe care a fost rastignit Iisus. Si, cu credinta, aceasta o gaseste. Elena moare in anul 327 si zece ani mai tarziu, in 337, moare si imparatul Constantin. In calendarul popular, 21 mai este nu numai sarbatoarea Sfintilor imparati, ci si ziua de Constantin Graur sau Constandinu Puilor, moment in care se crede ca pasarile cerului isi invata puii sa zboare. Demult se credea ca, daca cineva lucra in aceasta zi, recolta campului ii va fi distrusa de foc sau de paguboasele pasari zburatoare. De asemenea, de ziua Sfintilor Imparati nu se lucra pentru ca ulii sa nu fure din ograda pararile gospodarului. Sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena marca sfarsitul perioadei de insamantare a ovazului, meiului si porumbului. Exista credinta ca cine mai seamana dupa aceasta zi risca sa i se usuce recolta. Ziua Sfintilor Imparati este si momentul in care pastorii hotarasc cine le va fi baci, unde vor fi amplasate stanele si cine va fi angajat sa le pazeasca pe timpul pasunatului. Pentru a fi aparati de farmece, blesteme, vrajitorii si diavoli, la tara oamenii faceau un foc si stateau in jurul lui. Prin fumul focului erau trecute si oile, ca sa fie ferrite de rele in perioada cat stateau la stana. De asemenea, prin sate se facea galagie mare pentru ca vrajitoarele care incercau sa fure sporul laptelui, sa fie izgonite. Meteo: Se vad razele de soareSaptamana debuteaza cu doar cativa nori care mai ratacesc prin sudul, centrul si estul tarii si doar pe alocuri lasa averse slabe si descarcari electrice. Luni, vremea va fi in general frumoasa, soarele generos, iar vantul abia se va simti.
Maximele prognozate de meteorologi vor fi cuprinse intre 24 de grade la Constanta si ajung chiar la 30 de grade la Vaslui si Iasi. Dupa un weekend ploios si vijelios, soarele isi face din nou aparitia in Capitala. Vantul se mai potoleste, iar termometrele vor indica, la pranz, pana la 28 de grade Celsius. Spre dupa-amiaza, vreme devine iar capricioasa si nu sunt excluse cateva averse trecatoare. Vremea va fi placuta si dincolo de Carpati. Se anunta maxime care ajung la 29 de grade la Arad si Oradea. In sudul tarii sunt prognozate cateva innorari usoare. Totusi, temperatura creste pana la 27 de grade la Drobeta Turnu Severin, Craiova si 28 la Giurgiu si Buzau. In Dobrogea, mai sunt conditii de averse slabe. Vor fi insa 27 de grade la Tulcea si Medgidia si 23 la Constanta. In Moldova, maximele cresc cu 7-8 grade fata saptamana trecuta. Se vor inregistra 26 de grade la Suceava, 29-30 la Iasi si Focsani, 30 la Vaslui si 28 la Galati. Marti, ploile se intorc mai hotarate decate saptamana trecuta. Fulgerele, tunetele, grindina si vantul intens pun, din nou, stapanire pe majoritatea regiunilor. In Bucuresti, ziua debuteaza cu soare, dar se incheie cu ploi, fulgere si rafale de vant. Bechtel trebuie sa recupereze inca 98 de milioane de lei de la Statul romanRezilierea contractului dintre compania americana Bechtel si statul roman nu a dus la incetarea platilor catre firma care ar fi trebuit sa construiasca Autostrada Transilvania. Ministrul liberal al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a anuntat, potrivit Romania Libera ca va plati suma de 98 milioane de lei. "Cei de la Bechtel au de luat 240 de milioane de lei, insa au spus ca se multumesc deocamdata cu 98 de milioane", a declarat ministrul Transporturilor, care a vizitat santierul uneia dintre centurile ocolitoare ale Clujului. Ministerul Transporturilor plateste pentru lucrarile pe care Bechtel le desfasoara pe tronsonul de autostrada din judetul Bihor, dintre Bors si Suplacu de Barcau. Lucrarile la acest tronson au inceput acum opt ani, insa angajatii Bechtel nu au reusit sa termine cei 64 de kilometri de autostrada. Anul trecut, reprezentantii companiei americane promiteau ca circulatia pe aceasta autostrada va fi posibila din noiembrie 2012, insa receptia totala va fi facuta in 30 august 2013. Hyundai investeste 475 mil. euro pentru a creste capacitatea de productie in Turcia, unde alaturi de i20 va fi produs si i10 din 2013Hyundai a investit 475 milioane euro si a creat 750 de locuri de munca pentru a creste capacitatea de productie a fabricii sale din Turcia, denumita Hyundai Assan Otomotive Sanayi (HAOS). Productia modelului i20 a demarat de curand in aceasta uzina, iar i10 va incepe sa fie fabricat acolo spre finele anului 2013, a anuntat producatorul auto sud-coreean.
Investitiile majoreaza capacitatea de productie a Hyundai in Turcia la 200.000 unitati/an. Uzina HAOS va produce 120.000 unitati i20/an. Pe langa cele 750 de locuri de munca create in uzina Hyundai, alte circa 2.500 locuri de munca noi au aparut in randul furnizorilor. “Cresterea capacitatii de productie reprezinta dovada angajamentului pe care ni-l asumam fata de Europa, prin investitiile din aceasta regiune. Incluzand productia de la fabrica noastra din Turcia, peste 70% din vanzarile anului curent au reprezentat modele produse in Europa, iar acest procent va creste odata cu adaugarea liniei de productie pentru noul i10, de anul urmator”, a declarat Allan Rushforth, vicepresedinte si director de operatiuni al Hyundai Europe. In luna aprilie 2012, cele trei modele produse in Nosovice, Cehia, au reprezentat 61,4% din vanzarile totale europene, fiecare model inregistrand cresteri importante. Aceste modele sunt: i30 (9.565 unitati, crestere de 5%), ix35 (8.333 unitati, crestere de 28%) si ix20 (4.184, crestere de 10%). Vanzarile modelului i20, produs in Turcia, au inregistrat o crestere de 19% (pana la 6.060 unitati), in timp ce si modelul de clasa mini, i10, a crescut din punct de vedere al vanzarilor cu 3%, pana la 5.381 unitati. Fondata in 1967, Hyundai Motor Co. s-a transformat in Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producator auto la nivel mondial incepand din anul 2007. Audi se implica mai puternic in dezvoltarea propulsiei electrice prin inaugurarea unui centru pentru baterii de inalta tensiuneAudi a inaugurat in Gaimersheim, langa Ingolstadt, un centru pentru a cerceta, dezvolta si testa baterii litiu-ion de inalta tensiune. Constructia – inceputa in aprilie 2010 si finalizata in luna mai din acest an – se intinde pe o suprafata de 3.500 metri patrati (mp). Peste 100 de experti in electronica au fost angajati de Audi special pentru acest proiect.
Centrul include o zona de testare a bateriilor de inalta tensiune la nivel celular; o unitate de productie de prototipuri si productie de serie la scara redusa; design si dezvoltare de hardware si software propriu pentru toate componentele; dezvoltare si fabricare de baterii pentru Audi R8 e-tron si Audi A1 e-tron. Panasonic este unul dintre partenerii cheie si este responsabil pentru furnizarea de celule de baterii. Eticheta e-tron este data de Audi pentru mobilitatea electrica. Obiectivul Audi este de a oferi un model e-tron, in fiecare segment, pana in 2020. Avertizare cod galben de inundatii pana vineri la ora 16.00Institutul National de Hidrologie a emis joi o avertizare cod galben de inundatii valabila pana vineri la ora 16.00. Sunt vizate bazinele hidrografice ale raurilor Crasna, Barcau, Jiu mijlociu, Olt inferior, Arges superior. Avand in vedere situatia hidrometeorologica si prognoza meteorologica pentru urmatorul interval, se vor produce scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie, rauri necadastrate si cresteri de debite si niveluri cu depasiri ale cotelor de atentie. Se mentioneaza ca aceste fenomene se pot produce si pe unii afluenti de grad inferior ai raurilor marcate pe harta si pe cursurile de apa necadastrate. Ponta vrea introducerea taxei de solidaritate pentru bugetari si pensionariPremierul Victor Ponta a declarat, joi seara, ca Guvernul pe care il conduce se gandeste sa introduca, incepand de anul viitor, o taxa de solidaritate pentru bugetarii si pensionarii "cu venituri excesive".
"Trebuie sa vedem care sunt veniturile excesive din zona bugetara. Vreau sa am intai toate datele, iar pentru bugetul din 2013 poate fi introdusa o taxa de solidaritate pentru bugetarii si pensionarii cu venituri excesive", a explicat Victor Ponta, intr-un interviu acordat Romania Tv. Prim-ministrul a marturisit ca, in momentul de fata, nu stie ce inseamna "venit excesiv", insa a oferit ca exemplu salariile sau pensiile care s-ar ridica la 10.000 de lei. Totodata, Ponta a asigurat ca anvelopa salariala se va mentine, "salariile normale" se pastreaza, iar taxa de solidaritate face parte din viitoarea proiectie bugetara. Se negociaza ieftinirea benzinei Pe de alta parte, a adaugat seful Guvernului, Executivul nu va impune "cu parul" suprataxarea veniturilor exceptionale ale companiilor petroliere, dar se bazeaza pe exemplul altor tari vecine, care au initiat negocieri pentru ca majorarea pretului la combustibil sa fie "putin temperata". "Nu vreau sa impun suprataxarea cu parul, nu sunt populist si stiu ca aceste companii sunt mari contributori la buget, dar in tarile din jur au fost negocieri intre Guvern si companii pentru ca pretul la combustibil sa fie putin temperat. Cred ca aceste companii petroliere pot reduce profitul investind in viitorul Romaniei", a incheiat prim-ministrul. TVA revine la 20% pana in 2016 Cat despre TVA majorat in 2010 la 24%, USL vrea ca, pana in 2016, sa avem aceasta taxa inapoi la 19-20%, "insa nu pot sa imi iau acum un angajament in acest sens", a mai spus Ponta, adaugand ca "majorarea TVA la 24% a fost cea mai proasta masura posibila luata de Guvernul Boc", "o mare greseala care ne costa ingrozitor". "In programul nostru economic dorinta noastra este ca pana in 2016 sa revenim la TVA de 19 - 20%. Sincer sa fiu nu pot sa-mi iau acum un angajament cand vom reduce TVA-ul. Pentru ca este usor sa-l maresti, cum l-a marit Guvernul Boc, dar e greu sa il dai inapoi", a explicat Victor Ponta. In opinia sa, "decizia luata in 2010, de majorare a TVA la 24% a fost cea mai proasta masura posibila". "Stiu ca se plangeau apoi si domnul presedinte Basescu si domnul Boc ca a fost o masura proasta, de parca ar fi luat-o USL, nu ei", si-a amintit Ponta, adaugand ca "a fost o mare greseala care ne costa ingrozitor". Joburile din Economie - vezi cine castiga mai mult decat ministrulCei 614 angajati de la Economie, ministru, secretari de stat, consilieri, directori directii generale, sefi serviciu, referenti sau auditori, au primit in luna aprilie salarii brute cuprinse intre 10.800 de lei si 367 de lei.
Cel mai mare salariu obtinut de un angajat al Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a depasit in luna aprilie suma de 10.000 de lei, insa nu ministrul a fost cel mai bine platit angajat. Astfel, in timp ce ministrul Economiei a fost remunerat cu un salariu brut de 6.593 de lei, directorul cabinetului ministerului a primit 10.800 de lei, fiind urmat de directorul Directiei Generale Juridice si Relatii internationale, cu un venit de 10.309 de lei, potrivit statului de personal valabil pe luna aprilie, publicat pe site-ul Ministerului. Al treilea cel mai bine platit angajat a fost unul dintre consilieri personali din cabinetul ministrului, care a incasat suma de 7.128 de lei. Cei doi secretari de stat, Karoly Borbely si Claudiu Constantin Stafie, au primit salarii de 5.772 de lei fiecare. Cel mai scazut venit brut, de 367 de lei, i-a revenit asistentului cabinetului secretarui de stat Borbely Karoly. Si consilierul diplomatic din cadrul Ministerului a incasat mai mult decat ministrul, salariul sau ridicandu-se la 6.639 de lei, in timp ce directorul Directiei Generale de Energie, Alexandru Sandulescu, a primit 5.999 de lei. Acelasi salariu i-a revenit si directorului Autoritatii de management pentru programul operational sectorial "Cresterea compatitivitatii economice". Purtatorul de cuvant si relatii publice a primit un salariu de 2.760 de lei. In luna aprilie, postul de ministru al Economiei a fost ocupat de Lucian Bode, deputat PDL. In prezent, functia este detinuta de Daniel Chitoiu, vicepresedinte al PNL. Economia Romaniei a scazut cu 0,1% in primul trimestru fata de perioada octombrie-decembrie 2011. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scadere comparativ cu lunile anterioare, rezultand ca economia a intrat la inceputul acestui an in recesiune tehnica. Opel Astra nu va mai fi produs in GermaniaOpel, divizia europeana a General Motors, va opri productia modelului Astra in Germania, existand sansa ca cea mai mare uzina a constructorului auto din UE sa fe inchisa.
Astfel, fabricarea noii generatii de Opel Astra se va face in Ellesmere Port, Marea Britanie, si in orasul Gliwice din Polonia, scrie Car Advice, care citeaza ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Grupul american va investi 300 de milioane de euro in aceste fabrici, dar nu va mai asambla modelul la uzina germana Ruesselsheim. Insa Opel va continua sa foloseasca aceasta fabrica de langa Frankfurt, care produce si modelul Insignia, la capacitate maxima, a precizat compania, fara alte detalii. In, schimb o alta fabrica germana, cea de la Bochum, ar putea fi inchisa, in 2014, potrivit sursei citate. Fabricarea noului model Opel Astra va crea 700 de locuri de munca la Ellesmere Port, dupa ce angajatii au semnat noi contracte, valabile de anul viitor si pana la inceputul anilor 2020. Opel a precizat ca va dezvolta o productie de minim 160.000 de masini pe an. Planuri de vacanta in Europa? Vezi ce camere de hotel sa evitiDaca ai planuri de vacanta in Europa si inca nu ai ales destinatia, incearca sa eviti Moscova si Zurichul, unde camerele de hotel sunt cele mai scumpe de pe continent, dupa cum arata o analiza recenta. ![]() Noi etichete pentru produsele alimentare - in conformitate cu prevederile CEComisia Europeana a aprobat, miercuri, o lista de 222 de mentiuni nutritionale de sanatate, care vor aparea pe etichetele produselor alimentare, precum factorii care ajuta la reducerea oboselii sau la evitarea balonarii dupa mese.
Comisia a adaugat deja aceste completari pe etichetele produselor alimentare, urmand sa fie folosite in scopuri publicitare sau pentru a promova rolul sanatos al unor nutrienti, informeaza Europolitics. "Decizia de astazi este apogeul unor ani de munca si marcheaza o borna importanta in ajustarea mentiunilor privind sanatatea, in ceea ce priveste produsele alimentare", a declarat, miercuri, John Dalli, comisionar european responsabil cu politicile privind sanatatea si consumatorii. Lista finala luata in considerare de Comisia Europeana contine 4.600 de mentiuni privind sanatatea si factorii nutritionali, alte 1.600 de mentiuni fiind eliminate. Astfel, incepand cu decembrie 2012, 222 de astfel de mentiuni vor fi autorizate pe cuprinsul Uniunii Europene, iar toate mentiunile care nu sunt autorizate vor fi interzise. Responsabilitatea aplicarii acestor reglementari revine fiecaruia dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Pe etichetele produselor alimentare se vor regasi mentiuni precum importanta pe care o are calciul pentru sanatatea oaselor sau cea pe care o are vitamina C pentru sistemul imunitar, informeaza agentia Agerpres. Aceste mentiuni se vor regasi insa numai pe ambalajele acelor produse care au aceste proprietati sau in compozitie aceste elemente. Scandal la National Arena, inaintea derbiului Steaua - DinamoScandal la National Arena cu putine ore inainte de derbiul dintre Steaua si Dinamo.
Politia a retinut mai multi bisnitari ce se aflau in fata stadionului, anunta Onlinesport. Sursa citata sustine ca aproximativ 20 de bisnitari incercau sa vanda bilete la negru, numai ca nu toti au fost retinuti. Cativa dintre ei au reusit sa fuga si nici macar somatiile politistilor nu i-au oprit. Derbiul dintre Steaua si Dinamo, din etapa a 33-a a Ligii 1, va avea loc joi, de la ora 21:45, pe National Arena din Bucuresti. Inaintea acestui meci, Steaua ocupa locul 3 in clasamentul Ligii 1, cu 62 de puncte, in timp ce Dinamo se afla pe locul 5, cu 59 de puncte. Toate biletele puse in vanzare pentru acest derbi au fost vandute. Liga I: Rezultate complete din penultima etapa si clasamentul generalIata rezultale complete inregistrate in etapa cu numarul 33, penultima, a Ligii 1:
Marti "U" Cluj - Vointa 3-1 Mioveni - CFR Cluj 0-5 Miercuri Gaz Metan Medias - Concordia Chiajna 1-0 Sportul - Rapid 0-2 Otelul - Vaslui 1-2 Joi FCM Targu Mures - Ceahlaul 4-3 Astra - Brasov 1-4 Pandurii - Petrolul 1-0 Steaua - Dinamo 3-2 Cu o etapa pana la finalul sezonului, clasamentul Ligii 1 se prezinta astfel: 1. CFR Cluj - 67 puncte (32 meciuri) ---------------------------- 2. FC Vaslui - 67 puncte ---------------------------- 3. Steaua - 65 puncte 4. Rapid - 61 puncte 5. Dinamo - 59 puncte ---------------------------- 6. Otelul - 52 puncte 7. "U" Cluj - 47 puncte (32 meciuri) 8. Pandurii - 47 puncte 9. Brasov - 42 puncte 10. Chiajna - 42 puncte 11. Astra - 41 puncte 12. Gaz Metan - 41 puncte 13. Petrolul - 39 puncte 14. Ceahlaul - 39 puncte ---------------------------- 15. Targu Mures - 35 puncte 16. Vointa Sibiu - 29 puncte 17. Sportul - 27 puncte 18. CS Mioveni - 12 puncte *In caz de egalitate de puncte intre CFR Cluj si FC Vaslui castig de cauza va avea gruparea din Gruia datorita meciurilor directe (2-0 si 1-1). Ultima etapa a Ligii 1, a 34-a, e programata duminica. Accident grav pe centura Capitalei: Un tir a intrat intr-o masina - 7 ranitiUn grav accident de circulatie a avut loc, vineri dimineata, pe soseaua de centura din Bucuresti, in dreptul localitatii Stefanesti.
Potrivit Realitatea TV, sapte persoane au fost ranite, dupa ce un tir a lovit cu putere o Dacia Logan, care circula din directia Pantelimon catre Tunari. Soferul tirului, in varsta de 53 de ani, nu a dat prioritate celui din Dacia Logan. La fata locului se afla mai multe echipaje SMURD si ale politiei rutiere. Victimele au fost transportate de urgenta la spital. Se circula cu viteza redusa, pe o singura banda pe sens. Diana Sandu, ofiter de presa IPJ Ilfov a declarat, pentru Digi 24, ca a fost declansata o ancheta pentru a verifica daca soferul de tir a respectat prevederile in vigoare legate de circulatia tirurilor pe drumurile publice. "Victimele au intre 20 si 53 de ani, sase dintre ele provenind din autovehiculul lovit", a precizat oficialul politiei. Majorarea taxelor de proprietate industriala, amanata de ministerMinisterul Economiei vrea ca taxele de proprietate industriala pentru inventii si marci sa fie mentinute pana in 2014 la nivelul din 2006 si sa amane astfel o majorare de 20% aplicata insa de la inceputul anului.
"MECMA a initiat un proiect de ordonanta de urgenta care stabileste ca actualizarea taxelor in lei datorate de persoane fizice si juridice romane pentru procedurile legale de protectie a obiectelor de proprietate industriala se amana pana in anul 2014", se arata intr-un comunicat al ministerului. Taxele de proprietate industriala sunt percepute persoanelor fizice si juridice pentru protectia proprietatii industriale, respectiv inventii, marci si indicatii geografice, desene si modele industriale, dar si pentru mentinerea in vigoare a titlurilor de protectie. In comunicat se arata ca pana in 2014 vor fi mentinute taxele la nivelul anului 2006, ceea ce va avea un impact pozitiv la nivel macroeconomic prin stimularea IMM-urilor, a activitatii de cercetarea si prin protejarea creatiilor originale. De asemenea, Ministerul Economiei precizeaza ca nivelul "relativ scazut al taxelor" percepute va sprijini inovarea in Romania. Taxele de proprietate industriala, pentru neplata carora titularul unui brevet poate pierde protectia, sunt mai mari cu 20% din ianuarie, deoarece Guvernul nu a mai amanat cresterea. Seful OSIM spunea atunci ca este intr-o situatie "neasteptata si stresanta", in care a cerut amanarea, dar nu a primit avizele necesare de la ministerele Economiei si Finantelor. Cuantumul taxelor poate fi actualizat anual, prin hotarare de guvern, in functie de evolutia cursului de schimb si de inflatie. Anul trecut taxele nu au fost actualizate, Executivul apreciind ca majorarea lor ar duce la diminuarea numarului de cereri de protectie, insa Guvernul nu a mai luat decizia de suspendare a actualizarii si pentru anul 2012, astfel ca taxele sunt mai mari, din ianuarie, cu circa 20%. Posta Romana trebuie sa concedieze 1.000 de angajati - vezi motivulConsiliul de Administratie al Postei Romane va discuta, vineri, un plan de restructurare pentru evitarea falimentului, care prevede o noua organigrama, destituirea a doua treimi din directori si 1.068 de salariati TESA, a declarat, joi, ministrul Comunicatiilor, Dan Nica.
"Daca acest plan de restructurare nu va fi aprobat, Posta Romana va intra in faliment, asa cum m-a informat fostul director general al companiei prin intermediul unei scrisori. Planul de reorganizare prevede o noua organigrama, destituirea si trecerea in somaj a doi din trei directori, adica in loc de 150 de directori vor ramane o treime, si disponibilizarea a 1.068 de salariati TESA, persoane angajate in ultimii ani, fara competentele necesare si cu salarii foarte mari in raport cu angajati cu 30 de ani vechime", a spus Nica. El a aratat ca situatia Postei Romane este "una extrem de preocupanta", in conditiile in care operatorul national postal a inregistrat pierderi de circa 100 milioane de euro in ultimii trei ani si nu a reusit sa-si mentina veniturile nici macar in zona serviciilor pentru care are monopol pana la finele anului. "De asemenea, Posta are o datorie la bugetul de stat reesalonata de circa 110 milioane de lei, la care se adauga amenda Consiliului Concurentei, de peste 100 milioane de lei. Prin intermediul unei scrisori dragute, fostul director general al Postei, pe care m-am bucurat sa-l dau afara repede si sa-l las sa se intoarca la meseria lui de baza, de specialist in vanzari de chiuvete, ma anunta ca pe 13 aprilie Posta Romana intra in faliment", a spus Nica. Devalizarea Postei Romane El a adaugat ca a constatat ca in ultimii ani a existat "o actiune de devalizare" a Postei Romane, "situatie fara precedent", care a pus in pericol o institutie strategica a statului roman si siguranta financiara a 36.000 de angajati si a familiilor acestora. "In scrisoarea fostului director general se face referire si la o sentinta definitiva si executorie cu privire la o datorie de 24 milioane de lei pentru o firma, si anume Smart Telecom Solutions", a mai spus ministrul. Fostul director general al Companiei Nationale Posta Romana, Dumitru Daniel Neagoe, a preluat conducerea operatorului la mijlocul anului 2010. El a fost inlocuit de Ion Smeeianu, fost secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor si presedinte al autoritatii de reglementare in telecomunicatii. Posta Romana are circa 35.000 de salariati, din care peste 11.000 sunt factori postali. Actionarii companiei sunt Ministerul Comunicatiilor, cu o participatie de 75%, si Fondul Proprietatea, care detine 25% din capital. Grecia: Autocar romanesc, furat din fata hotelului din statiunea Paralia KateriniUn autocar care transportase intr-o excursie in Grecia 40 de turisti romani a fost furat din fata hotelului din statiunea Paralia Katerini. Politistii greci au crezut initial ca este o gluma, dar s-au convins ca nu e deloc asa. Romania va avea un nou reprezentant la FMI - vezi pe cineDirectorul Directiei operatiuni de piata din Banca Nationala a Romaniei, Serban Matei, va fi numit reprezentant al Romaniei la Fondul Monetar International.
"Serban Matei va prelua pozitia de reprezentant al Romaniei la finele acestei veri", au precizat surse oficiale pentru agentia Mediafax. Acesta il va inlocui pe Mihai Tanasescu, care va prelua pozitia de vicepresedinte al Bancii Europene pentru Investitii pentru un mandat de sase ani, pozitie pe care Romania o va detine in premiera. Serban Matei a absolvit in 1992 facultatea de Finante-Banci de la Academia de Studii Economice, iar din acelasi an lucreaza in Banca Nationala a Romaniei. Din 2010 el a detinut functia de director al Directiei operatiuni de piata. Matei este presedintele ACI Romania - Asociatia Pietelor Financiare si membru al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma. Potrivit ultimei declaratii de avere, Serban Matei detine depozite de peste 80.000 euro si are datorii de 19.300 dolari si de 11.520 euro.Acesta detine un teren intravilan si o casa de vacanta in Valea Dedii, dar si 3 apartamente in Bucuresti, informeaza wall-street.ro. Masini concept - vezi cele mai interesante modele din ultima perioada (Galerie foto)Masinile concept prezinta, in general, ce este posibil, nu neaparat probabil, insa o mare parte a tehnologiilor folosite pentru acestea sunt introduse, ulterior, la modelele de serie. Toyota FT-Bh ![]() BMW Tandem Un amestec intre o motocicleta si o masina, BMW Tandem este construita din fibra de carbon, iar scaunele sunt asemanatoare celor dintr-un avion de lupta. Asemenea unei motociclete, Tandem functioneaza pe baza unui lant, o roata din spate fiind propulsata de un motor de 193 de cai putere si 1000 cc, iar cealalta de un motor hibrid electric. ![]() Nissan Pivo 3 Nissan sustine ca noul concept de vehicul electric face mutarea din "planul imaginatiei" spre o masina complet dezvoltata care se va regasi in orasele din viitor. Pivo 3 este o masina ultracompacta, cu trei locuri, destinata navetistilor, persoanelor fara parteneri sau cuplurilor ce au adoptat un stil urban de viata. Masina se poate parca singura in locuri special amenajate si se incarca de la priza. In plus, orice energie electrica in plus este vanduta inapoi sistemului de distributie, pana cand hotarati sa-i spuneti sa se opreasca, folosind un smartphone. ![]() Opel Rak e Masina electrica minimalista, cu doua locuri, are un design inspirat de avioanele de lupta, o tendinta aparuta la masinile concept inca din anii 1950. Are o autonomie de aproximativ 100 de kilometri per incarcare, iar, datorita motorului de 49 cai putere, ajunge la viteza maxima de 119 kilometri/ora. Potrivit producatorului, bateria se incarca in trei ore si costa doar 1,30 de dolari, fiind mult mai ieftina decat benzina, de exemplu. ![]() Toyota Fun Vii Numele masinii vine de la "Fun Interactive Internet". Respectand numele, masina este mai mult decat conectata la orice v-ati putea dori. Culoarea din interiorul autovehicului se poate schimba, iar mesaje si fotografii pot fi afisate pe suprafata exterioara. Masina dispune de un asistent de navigare sub forma hologramei unei femei. ![]() VW Nils Destinat oraselor, Nils are un singur loc si este construit din aluminiu. Masina are o autonomie de 64 de kilometri si o viteza maxima de circa 128 km/ora, ceea ce, potrivit Volkswagen, ar fi suficient pentru orice navetist din Germania. Oficialii germani spun ca 73,9 la suta dintre navetistii din Berlin sau Munchen parcurg sub 24 de kilometri pentru a ajunge la munca in fiecare zi. ![]() Cadillac Urban Luxury Cadillac demonstreaza ca masinile concept pot fi si de lux. In mini-hibridul Urban Luxury, compania foloseste piele in doua nuante de culoare si dotari high-tech. In loc de butoane traditionale, masina utilizeaza suprafetele multitouch si tehnologia touch-pad. Cadillac si-a dotat masina concept cu un motor de 1 litru, iar analistii in domeniu sunt de parere ca sunt mari sanse sa ajunga sa fie produsa in serie. ![]() Honda Micro Commuter Masina mica de oras Micro Commuter are trei locuri si rotile complet acoperite. Nu dispune de volan, controlul efectuandu-se cu ajutorul unor joystick-uri. Alte functii, gen cele audio sau de ventilare, sunt controlate prin smartphone. Viteza maxima este de aproximativ 60 de kilometri pe ora, iar autonomia bateriei tot de 60 de kilometri. O incarcare completa se poate efectua in 60 de minute. ![]() Daihatsu Pico Masina are doua locuri, unul in spatele celuilalt, si ecrane LED in spate si fata, ce pot fi utilizate sa afiseze informatii pentru ceilalti participanti la trafic. Are o autonomie de 48 km/ora si o autonomie tot de 48 km, timpul de incarcare fiind de doua ore. ![]() Suzuki Q-Concept Arata ca un CD player portabil pe roti si este conceput mai mult pentru a inlocui un moped, decat o masina. Are o autonomie de numai 10 kilometri, iar interiorul poate fi configurat incat sa poata transporta un pasager adult sau doi copii sau pentru a fi utilizat drept portbagaj. ![]() |
- Ponta limiteaza numarul maxim de persoane care pleaca in delegatie
- Programul Litoralul pentru toti 2012 - vezi cele mai bune oferte de vacanta
- Tariceanu: Ford Romania ar putea ramane o amintire
- Dacia Lodgy - vezi cum se fabrica modelul la uzina din Maroc (video)
- Sectorul 2 devine cel mai sigur sector al Capitalei
- Iesirea Greciei din zona euro - vezi cat costa
- Ploiesti: Frauda in valoare de 600.000 de euro - credite cu acte false
- Victor Ponta l-a demis pe seful vamilor
- Probleme de siguranta pentru cel mai avansat avion militar al SUA
- Accident pe DN1, in apropiere de Balotesti: 5 persoane ranite
- Aston Martin DBS Ultimate - noi detalii
- Craciunescu a rabufnit: “Veniti voi si conduceti arbitrajul”
- Sfaturi pentru a nu adormi la volan si cum sa ramai concentrat la drum
- Taxa auto aplicata din ianuarie 2012 impulsioneaza importurile de masini second hand
- Top 10 tari cu cel mai mare impozit pe venit

















































