Logo

O femeie a murit după ce a fost lovită de un autocamion

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

O femeie a murit, vineri, după ce a fost lovită de un autocamion care transporta autovehicule pe DN 73, în comuna argeşeană Rucăr.

"Din verificările preliminare, efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani, din Piteşti, care conducea un autocamion specializat pentru transport autovehicule pe DN 73, pe raza comunei Rucăr, din direcţia Câmpulung spre Braşov, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat o femeie de 60 de ani, din Rucăr, care s-ar fi angajat în traversarea drumului", au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Echipajele medicale care au intervenit la faţa locului au constatat decesul victimei.

Şoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, precizează IPJ Argeş.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.


SCHMITZ CARGOBULL S.KOE IN ROMANIA


ETC IVECO GALATI

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.