Logo

Un român a murit în Italia, după ce a intrat cu mașina într-un camion

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Un român de doar 22 de ani a murit, marți, într-un accident rutier în localitatea italiană Sant’Omero. Mașina pe care o conducea bărbatul s-a izbit într-un camion frigorific, scrie Certa Stampa.

Tragedia s-a petrecut pe strada Bonifica del Salinello, din provincia Teramo, în jurul orei 06:30. În urma impactului puternic între Fiatul Punto și camionul Inveco Stralls, șoferul român a murit pe loc. Paramedicii sosiți la fața locului nu au putut decât să îi constate decesul.

Potrivit primelor informații, cetățeanul român ar fi pierdut controlul volanului, după o curbă, iar mașina a intrat pe contrasens izbindu-se de camionul care circula regulamentar. Anchetatorii cred că șoferului i s-ar fi făcut rău sau ar fi adormit la volan.

Românul în vârstă de 22 de ani locuia în Controguerra și lucra într-o firmă de construcții. Era căsătorit și avea un copil de doar 7 luni.


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC


CAMION FEST OCTOMBRIE 2022

 

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.